Franța și Marea Britanie, plan pentru Afganistan. Ce pune la cale Emmanuel Macron

Franța și Marea Britanie, plan pentru Afganistan. Ce pune la cale Emmanuel Macron
Franța și Marea Britanie, plan pentru Afganistan / Sursa FOTO: wikimedia.org
Publicat: 29/08/2021, 09:26

Preşedintele Emmanuel Macron a declarat duminică, 29 august, că Franţa şi Marea Britanie vor prezenta o rezoluţie în cadrul reuniunii de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU de luni consacrate situaţiei din Afganistan. În context, cele două superputeri vor propune crearea unei zone de siguranţă în Kabul.

Zona tampon la care se gândește Macron are rolul de a proteja persoanele care încearcă să părăsească ţara.

Luni, reuniune de urgență a Consiliului de Securitate ONU

„Propunerea noastră de rezoluţie vizează definirea unei zone de siguranţă în Kabul, sub controlul ONU, care să permită continuarea operaţiunilor umanitare”, a declarat Macron pentru ziarul francez Le Journal du Dimanche. Preşedintele Macron a mai anunțat că Franţa are discuţii preliminare cu talibanii cu privire la situaţia umanitară şi posibila evacuare a mai multor persoane din Afganistan.

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a convocat pentru luni o reuniune a celor cinci membri permanenţi ai Consiliului de Securitate (Marea Britanie, Franţa, SUA, China, Rusia) pentru a discuta despre situaţia din Afganistan.

Forţele militare americane care păzesc aeroportul din Kabul urmează să se retragă până marţi, 31 august, data limită stabilită de preşedintele Joe Biden. Franţa se numără printre ţările care au încheiat evacuările de pe aeroportul din Kabul.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Finală Elena Lasconi - Călin Georgescu, la prezidențiale? Ce arată datele acum despre Ciolacu
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cum a funcționat rețeaua uriașă și sofisticată construită pe Tik Tok pentru Călin Georgescu, pe...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi măreşte diferenţa faţă de Marcel Ciolacu, care a căzut...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Elena Lasconi, prima reacție după ce a intrat în cel de-al doilea tur al alegerilor...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Verificarea ITP, în continuare blocată. RAR a anunțat când se va remedia problema
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Rezultate parţiale. Elena Lasconi, 19,17% - Marcel Ciolacu 19,15%. Aproape...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Dezvăluirea momentului despre Călin Georgescu. Dan Diaconescu aruncă bomba. Nu știa nimeni
Controverse după moartea lui Silviu Prigoană: Copiii minori ar fi fost sedați de frații mai...
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Gabriel Cotabiță, înmormântat fără fast, într-un cadru restrâns, similar cu ceremonia lui Silviu Prigoană
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Secretul ochilor în picturile lui Amedeo Modigliani. „Atunci când îți voi cunoaște sufletul, îți voi...